Am găsit pe FB textul următor. N-are importanţă cine l-a scris, trebuia să-l scrie cineva şi p-ăsta.
'Adrian Năstase a fost un tip ”periculos” permanent. Din tinerețe, a fost un elev și un student eminent. Cu prelegeri tinute în fața aulei pline de la Facultatea de Drept, chiar dacă a avut sprijin din partea elitei de atunci, inteligența sa i-a fost suport indiscutabil pentru o ascensiune socială de care a avut parte.
[...]
Acum nu pot spune decât că mă bucur că este liber și, dacă a făcut ceva sancționabil, a plătit cu onoare așa cum puțini au făcut în România, fiind cu adevărat o personalitate excepțională a României din toate punctele de vedere. '
Cînd să mă afund eu în cea mai neagră tristeţe, mi-am adus aminte de Béluka, vecinul meu din copilărie, şi m-am luminat. Să mă ierte dacă i-am greşit numele, dar mai bine nu ştiu să scriu ungureşte şi nici Google nu mi-a fost de mare ajutor.
Am fost colegi de generală şi o parte din timp şi colegi de bancă. Béluka nu era foarte dăruit la minte. Că de-aia îl punea doamna învăţătoare cu mine în bancă, să-l mai ajut. N-aveai ce să ajuţi la bietul Béluka. Pînă să facă un A îl treceau toate năduşelile. Ce să mai spun de socoteli, că acolo stătea să plîngă. Nici mie nu-mi venea să rîd, de fapt mi-era milă. Singura nădejde era să se termine cît mai repede. Nu s-a terminat repede, a ţinut opt ani.
După care, într-o dimineaţă, şi-a luat servieta aia jerpelită moştenită de la tatăl lui sau poate chiar de la bunică-su, şi-a pus în ea nişte pîine şi nişte mezel şi a plecat la fabrică. Şi a făcut asta multe dimineţi la rînd şi sper că o mai face şi în ziua de azi.
Béluka a făcut pentru el şi pentru ţara lui singurele două lucruri pe care le poate face un om de onoare: a muncit şi n-a furat. Cinste ţie, Béluka, sînt mîndru că am fost colegi de bancă!
De găinari isteţi şi cu ştaif m-am săturat.
.j
