9 oct. 2013

Cîteva considerațiuni culte despre cultura usturoiului și a evaziunii fiscale într-o scrisoare deschisă către o consilieră guvernamentală

În ultima vreme am băgat de seamă că guvernul nostru face eforturi serioase de reformă administrativă. A început cu reforma imaginii proprii și, dacă bobii nu mă înșeală, se va și opri aici. Reforma de imagine constă în modernizarea garniturii de consilieri prin achiziția cîtorva figuri luminoase, cu școli bune și discurs inteligibil.

Ultima dintre achiziții este Ioana Petrescu, o tînără cu un CV impresionant, care și-a petrecut cea mai mare parte din viață în sistemul de educație american, unde și funcționează ca universitar. Am văzut-o la televizor, e tare simpatică. Energică și eficientă, Ioana Petrescu și-a găsit timp să miluiască nu doar guvernul, ci și întreaga națiune, cu puncte de vedere proaspete asupra situațiunii din teren, lucru pentru care nu putem decît să o felicităm. Autoarea publică articole atît pe blogul personal cît și în Ziarul Financiar. Scrie curgător și cu umor discret, cum șade bine unui consilier de stat inteligent, despre tot felul de chestiuni financiare, dar mai ales despre corupție și evaziune fiscală, domenii în care e specialistă.

Ce m-a surprins neplăcut e că majoritatea articolelor pe care le-am citit (vezi de pildă aici și aici) sînt de fapt mici istorioare prăpăstios-moralizatoare, cu mesajul la vedere „români, fiți buni cetățeni și plătiți impozitele!” și cu sugestia subtextuală că toate relele s-ar trage de la faptul că românii nu sînt așa și lucră la negru. Motivul e recurent și prin urmare toată afacerea seamănă a campanie. Tot ce pot să sper e că inițiativa e personală și aparține autoarei, deși există indicii că nu e chiar așa, că mai cunosc cazuri.

Mă rog, tot pe lumea asta trăiesc și eu și sînt suficient de realist ca să îmi închipui cam cum stau lucrurile. Pe de altă parte am motive la fel de serioase să mă prost dispun la ideea că sîntem pur și simplu o nație de mici alcaponi impenitenți care merită trași de urechi, dacă nu mai rău. Am avut sentimentul că din imagine lipsește ceva, și prin urmare m-am hotărît să-i scriu.

Stimată Ioana Petrescu,

Mi-a părut bine cînd am aflat că ați ajuns consilier, că în oameni tineri și umblați ne e nădejdea. V-am văzut la televizor și m-am împrietenit spontan cu dumneavoastră. Stați liniștită, așa sînt eu, mai lipicios, prin urmare asta nu vă obligă la nimic, după cum probabil vă închipuiți.

V-am citit și articolele. Întîi a fost povestea cu închiriatul garsonierei, care m-a amuzat. A urmat povestea cu bătrînica și usturoiul, care nu m-a mai amuzat. Pînă la urmă a fost de bine, pentru că m-a hotărît să le citesc pe toate. Ca să fiu sincer, mie îmi plac bătrînele care vînd usturoi în piață. Le caut pentru că ele încă mai au usturoi bun, dintr-ăla mic, aromat și blînd, nu mizeria iute și fadă pe care o aducem cu sîrg din Turcia. Cele pe care le știu eu sînt demne și întîmplarea dumneavoastră mă miră peste poate. Dar poate că ăsta e tot chichirezul, că fiecare om citește o poveste în felul lui.

Uite de pildă asta cu contractele de închiriere, exact așa am pățit eu cînd a murit James Buchanan. Tot căutînd pe internet să văd cine moași-sa o fi fost și ăsta, am găsit printre altele un interviu în care amintea ce și-a zis el cînd a luat-o el pe calea finanțelor publice: „Once you start in that direction, you soon come to the question of how it is that taxes and expenditure decisions and budgets get made...”. Asta m-a lăsat cu gura căscată. Că un viitor laureat Nobel își pune întrebări, pare firesc. Dar că un funcționar de finanțe român contemporan, de orice nivel, ar putea reflecta la temeiurile impozitării și ale cheltuielilor publice, ei bine asta mi s-a părut o situație mai exotică decît dacă aș fi întîlnit o girafă pe ulița satului. V-am zis eu că seamănă cu povestea dumneavoastră cu contractele de închiriere, doar că e invers.

Vedeți dumneavoastră, de vreo 65 de ani statul român face două lucruri: 1.ne ia banii pentru că poate și 2.îi cheltuie cum îl taie capul, adică fără să dea nicio socoteală. Face asta pentru că e puternic, și dacă întrebați în jur, o să aflați că pe aici se consideră că a fi puternic cu adevărat înseamnă să poți să faci ce vrei. Fără o doză de arbitrar nu ești cu adevărat puternic. Așa gîndesc și cei mai mulți de pe stradă, așa gîndesc și cei cu care lucrați acum, că tot de acolo vin. Istoria reflecției și a gesturilor făcute întru limitarea puterii nu au ajuns pînă aici. Accountability și transparency sînt cuvinte în limbi străine, exact așa cum apar în text.

Presupun că acum înțelegeți de ce mă enervează ideea că dacă facem contracte de închiriere și plătim toate taxele o să ajungem ca în Finlanda sau ca în Elveția. Ceva educație nu strică, dar dacă vorbim de finanțele publice, problema mare e despre stat, despre limitele și despre responsabilitățile lui. Dacă ar fi să aleg aș cumpăra usturoiul tuturor bătrînelor din lume decît să dau un ban guvernului pe care îl consiliați. M-am gîndit că e bine să știți ce cred eu despre problemă.

Cu cele mai alese considerațiuni și urări de succese la serviciu,
Costin Oproiu

ps.Cum să vă spun, povestea asta cu fără contracte are hazul ei. Dar în situația dumneavoastră, cu tot farmecul ei literar, inocența strică. Să vii într-o țară consilier pe probleme de evaziune fiscală și să te miri că oamenii nu vor să încheie contracte de închiriere, asta nu e girafă, e inorog!


.j

Trimiteți un comentariu