1 iun. 2014

Cîteva gînduri despre educație pe care Jemanfu, observînd că începe să uite, le-a pus aici chiar de ziua copilului din el

Învățămîntul comunist a fost bun. Nu. Mă rog, a avut și părți bune. Nu. Și totuși, oamenii... Nu. Terminați cu prostiile.

Cea mai nocivă idee comunistă care persistă și azi și face un rău enorm este „pune mîna pe carte că altfel ajungi la muncă”. Nu doar de popor e vorba, ea poate fi întîlnită cît se poate de explicit la intelectuali umaniști contemporani: „De curind, oprindu-ma cu fetele mele sa ne uitam la niste lucrari de constructie, unul dintre muncitori li s-a adresat: “Sa invatati, ca uite unde am ajuns daca nu mi-a placut scoala!“. In urma cu 30 de ani, pe cind faceam practica intr-o fabrica, una dintre muncitoare ne indemnase aproape identic.” Ca să verificați dacă am scos corect din context, citiți aici. S-ar putea înțelege că ne facem doctori sau profesori universitari sau miniștri ca să scăpăm de muncă și e nasol.

Învățămîntul privat e bun. Ba nu, învățămîntul de stat e bun. Un sistem bun de învățămint tolerează orice formă de finanțare și administrare a învățămîntului. Singurul criteriu e succesul, chestie pe care încerc să o definesc în continuare.

Principala problemă e învățămîntul superior. Învățămîntul superior e o afacere între adulți responsabili și nu ne ocupăm aici de de-astea.

Avem nevoie de un liceu tare! Sigur că da, e o vîrstă frumoasă cînd totul încă mai e posibil și omul e plin de energie. Ar trebui să-i sculăm de dimineață și să-i facem zob de oboseală în tot felul de activități educative, altfel se apucă de prostii. Problema delicată e cum îi aducem în situația să accepte să facă asta. E problema educației obligatorii a copiilor de pîna la vîrsta la care se pot apuca de liceu sau de muncă. Asta arde.

Învățămîntul nu trebuie să fie obligatoriu, cum să obligi oamenii să facă ceva? Dacă întrebarea „ce-ar fi să nu-mi dau copilul la școală, lasă că e bună și școala vieții” ar fi o imposibilitate rațională ar fi în regulă. Dar nu e.

Individul trebuie să fie liber și să-și educe copilul cum îl taie pe el capul. Așa și face, în caz că n-ați observat. Dar prin educație nu se reproduce individul ci grupul sau comunitatea sau societatea, cum vreți să-i spuneți. Familia, comunitatea locală, grupurile de prieteni. Cel puțin la început niciunui individ nu-i trece prin cap să nu-și învețe copilul limba maternă, salutul amabil sau să fie cinstit. Astea nu-l ajută să fie fericit singur ci să se insereze corect în grupul în care urmează să trăiască cel puțin pînă o să ia decizii pe cont propriu. Despre asta e educația.

Principala problemă a educației e școala. Așa e, noi am făcut-o așa. Uităm prea adesea că ăștia micii învață în primul rînd de la noi, de la prieteni și de la televizor. Și în general de pe unde apucă. Hai să nu mai neglijăm chestia asta și să petrecem mai mult timp cu copii.

Cea mai mare tîmpenie pe care o spunem copiilor este „jocă-te frumos!”. Copiii la anumite vîrste nu se joacă frumos. Preferă să țipe, să se ude de sus pînă jos spălînd păpușa la chiuvetă, să-și pună ciorba pe piept, să cîrcălească pereții. Cei mai inventivi încearcă să dea foc la perdele. Și asta e teribila dificultate a educației timpurii: cum să ținem costurile locuirii sub control și în același timp să evităm un răspuns pripit și violent la întrebarea ce-o fi aia să te joci frumos?

Să muncească și să-și plătească fiecare școala. Învățămîntul gratuit la toată lumea e o tîmpenie. Egoismul e motorul progresului. Sigur că nu există nimic gratis pe lumea asta și sigur că s-au făcut multe lucruri interesante din egoism. Uite un raționament egoist și mișto. Copilul tău o să trăiască împreună cu copiii lor, o să le fie șef sau subaltern sau partener de afaceri sau de bere. Nu vrei ca ălalți să-l fure, să-i dea în cap, să-i facă viața grea. Poate se împrietenesc și atunci vrei să fie simpatici și culți. Eu m-am săturat să trăiesc într-o enclavă cu cîțiva prieteni iar restul să fie doar stupoare și groază. Copilul sau măcar nepoții să apuce o lume mai suportabilă. Și atunci punem mînă de la mînă și le plătim ceva și ălora de n-au destul.

Să mizăm pe olimpicii la matematică, să fim mîndri! Treaba olimpicilor la matematică e să cîștige olimpiade de matematică, și se pare că și-o fac cum trebuie. Sigur că putem fi mîndri, mie mi-s chiar simpatici. Dar olimpicii nu sînt o problemă centrală a sistemului de educație națională. De ei se ocupă cu succes dl.prof.Radu Gologan și echipa, sînt pe mîini bune, mi-am luat grija. În schimb mă uimesc milioanele și milioanele de români care habar n-au de matematică și care în același timp sînt mîndri dar și îngrijorați de soarta acestor olimpici. Nu de alta, dar toată tărășenia pare a le răpi din timpul în care ar putea verifica dacă ăla micu al lor știe tabla înmulțitii.

Să dăm educația pe mîinile specialiștilor, să lăsăm profesorii să-și facă treaba! Profesorii sînt oameni ca și noi, o bună parte sînt stimabili. Dar interesul lor în menținerea status quo-ului și în valorificarea unei poziții de forță pentru a obține creșterea veniturilor îi fac extrem de conservatori. Nu se poate conta pe ei în reformă. Singura forță reformistă sînt părinții. Școlile trebuie administrate de părinții din comunitățile locale.

Învățămîntul nu are miză. Nu discutăm aici de miza strategică, să renaștem moral sau industrial, să chestii. Vorbim de miza mică, individuală, de zi cu zi. Copilul e terorizat cu lucruri care o să-i folosească mai tîrziu. De pildă întrebarea cîte mere are Ana, care o să-i folosească la bacalaureat. Nu pot să cred că nu-i putem convinge că socotitul îi poate ajuta să-și gestioneze banii de bomboane sau că istoria nu e o poveste mișto.

La școală copiii își petrec timpul ascultînd un adult vorbind despre lucruri care nu-i interesează și despre care nici nu le trece prin minte să vorbească între ei. Între timp se prind că nici pe adult nu-l interesează să afle cîte mere are Ana. Mai ales că știe, s-a uitat la sfîrșit. Și ne mai mirăm că ajung la rîndul lor niște adulți ipocriți indolenți.

Să învățăm copiii informatică, e de viitor! Toată informatica de care are nevoie un neprofesionist se poate învăța în cîteva săptămîni. Ca să nu mai vorbim de circulația folclorului sau de ce se poate deprinde ca auxiliar pe lîngă alte materii. Dar ca să te exprimi corect, nuanțat și expresiv într-o limbă îți trebuie mulți, mulți ani de zile, și aici e jocu cu norocu!

Să nu uniformizăm, bogații să-și dea copiii la școli bogate iar săracii la școli sărace. Nu uniformizăm nimic, stați linștiți. Bogații au suficiente ocazii să-și valorifice avuția și sînt ultimul care i-aș împiedica. A scris unul că principala diferență dintre copii se explică prin calitatea timpului extrașcolar, mie mi-a plăcut. Același lucru e adevărat și pentru diferența de educație a părinților. Calea către elimnarea tuturor acestor diferențe se pierde în deșertul mort al discriminării pozitive. Pe de altă parte dacă nu reușim să cădem de acord asupra modului în care descriem lucrurile din jur începem să ne dăm la cap și să ne pierdem mințile. Din acest motiv a trăi un timp în aceleași condiții și a fi expuși la aceeași programă pe o durată suficient de lungă face bine tuturor. Și ăsta e scopul educației publice.

Primul lucru la care m-aș gîndi ca ministru al învățămîntului ar fi reducerea numărului de copii dintr-o clasă. Nu pot să cer rezultate de la oameni care trăiesc cu peste 30 de copii pe cap mai multe ore pe zi. Și după aia ne mirăm că o parte sînt astenici. Vorbesc de partea care nu e complet nevrozată.

E scump! De acord, dar hai să ne hotărîm dacă sună a reproș sau a mîndrie, că tot vorbim de investiții în educație. Nu e nici primul și nici ultimul care va fi scump.

Informatizarea e soluția! Nu chestionăm beneficiile tehnologiei, doar că informatica e un mijloc, nu o soluție. Ca să fiu mai clar: dacă avem de bătut un cui nu începem să discutăm despre ciocanizare. M-am uitat pe un raport al ministerului în care la realizări, pe unul dintre primele locuri era trecută achiziția a vreo două mii de microbuze. Se vorbea de fapt despre microbuzizarea învățămîntului, pentru că altfel n-am aflat nici de ce au fost cumpărate, nici cum au fost folosite și nici cum s-a îmbunătățit prezența copiilor la școală după achiziție. Informatizarea crește în egală măsură ordinea acolo unde e ordine dar și haosul acolo unde e haos.

Religia tîmpește. Dacă ne uităm în jur, observăm că tîmpesc în egală măsură consumul de alcool sau de morcovi, de biologie sau de religie. Aș deduce că administrarea neglijentă a oricăriu lucru, adică de către persoana nepotrivită, în momentul nepotrivit, fără pregătirea și interesul potrivite e nocivă. Dar nu e un motiv să desființăm ceva, mai bine să ne înțelegem copiii și pe noi înșine și să fim mai atenți.

Hai la educație, e gratis!

.j

ps.cîteva observații din off cu răspunsuri:

Etatistule! Statul nu trebuie desființat ci recuperat în beneficiul comunității. Exact atît de mare cît ne trebuie, că nici pîine nu facem mai multă decît mîncăm, că se aruncă.

Ești un socialist colectivist! Bolșevicule! Mare lucru n-ai înțeles, bine măcar că te-ai prins că textul se referă la tine. De fapt nu tu mă interesezi, că nu se mai poate face nimic, mi-e milă de copii.

Fascistule! De tine o să mă ocup în capitolul despre sănătate.
Trimiteți un comentariu