30 oct. 2014

Despre imoralitatea ideii unui stat moral. Din ciclul statul trebuie să se ocupe de lucruri simple.

Motto: „Veți cunoaște binele și veți alege răul” 
(citat aproximativ dintr-o carte mișto pe care o știu io)

Toate activitățile statului sînt monopoluri, asta e natura lui. Cînd judecata morala e cedată statului atunci ea devine monopol de stat. Lăsați-o pe-aia cu descentralizatele, însăși ideea de subsidiaritate, dacă încape pe mîna statului, e compromisă. Cînd ceva e monopol de stat atunci în acea zonă inițiativa privată e interzisă iar  măsura în care statul poate face lucruri rele e cel puțin la fel de mare ca cea în care poate face lucruri bune.

Dacă statul își asumă rolul de a judeca o organizație, politică sau nu, după calitatea membrilor, adică după alte criterii decît legalitatea simplă a acordului de asociere, atunci statul se bagă în chestiuni morale și nu trebuie lăsat cu niciun preț. Reflecția morală e tot ce știu mai profund, mai important, mai dificil și mai frumos. Cînd o societate externalizează morala publică într-un set de reguli administrative atunci această reflecție e moartă iar societatea aia va muri și ea, încet dar sigur, lipsită tocmai de vîna morală.

Cam asta e, vroiam s-o mai lungesc dar n-a fost să fie. Ca să nu ziceți c-ați dat click degeaba vă pun film. Nu-l subestimați, e o fabulă destul de mișto despre cum să te bagi în rahat mînat de intenții bune. De la minutul 3:30, vă rog.


.j
Trimiteți un comentariu