1 mai 2015

Taxele - de la contribuție liber consimțită la măsură represivă

Deși interesantă, istoria taxelor nu ne interesează prea tare, poate doar în măsura în care atunci cînd au fost percepute ca nelegitime au condus la evenimente foarte neplăcute. Putem reține eventual zeciuiala ca reper istoric de impozitare bună și revoluția franceză, în care o lipsă de măsură a fost înlocuită cu o lipsă de măsură și mai mare.

În ce privește discuția de față, luăm în considerare doar teoria statului modern care vorbește despre asocierea liber consimțită a cetățenilor întru rezolvarea unor chestiuni publice cum ar fi apărarea, justiția sau ordinea publică. Ideal cetățeanul consimte, plătește și se așteaptă la o prestație rezonabilă, altfel schimbă executivul.

Dar statul, așa modern cum e el, e într-o permanentă expansiune și își asumă tot felul de chestii care nu-l privesc, de cele mai multe ori fără să-și consulte cetățenii. Acest lucru conduce la taxarea abuzivă.

În cazuri extreme pînă și limitele taxării abuzive sînt depășite. Așa cum se vede în România de azi, taxarea a ajuns un scop în sine. Nu mai ai nevoie de proiect public, se taxează din principiu. Se taxează pentru că și alții taxează. Taxezi așa, ca să fii în rîndul lumii. Lipsită de orice criteriu de performanță și de legitimitate, taxarea devine un simplu instrument politic de exterminare a oricărui adversar real sau fictiv, o măsură represivă împotriva cetățeanului de al cărui consimțămînt și control te poți lipsi.

.j


6 apr. 2015

Despre șpagă, pentru uzul delfinilor de la ANAF

Șpaga este o plată informală determinată de o distorsiune a pieții produsă prin forță. Singura capabilă să producă distorsiuni ale pieței prin forță este Puterea, adică Statul, adică Guvernul. Statul își poate manifesta forța în calitate de administrator al cheltuielii publice, adică a unor sume considerabile de bani.

Piața nu este un instrument diabolic inventat de niște oameni răi numiți capitaliști, ci este un fenomen natural asemenea ploii și nu are nimic rațional sau etic. Dacă judeci rațional sau etic piața, ajungi la complicații în care aceeași ploaie care-ți udă binefăcător straturile cu legume te face ciuciulete într-o stație fără copertină. Din aceste complicații nu te pot extrage decît psihiatrul, duhovnicul sau blogurile conspiraționiste.

Distorsiunile pieței sînt de două feluri: în sus sau în jos, adică prețul pieței poate fi doar micșorat sau mărit artificial și doar prin forță. Ambele distorsiuni sînt folosite de Stat cu egal succes în lupta împotriva oamenilor liberi care cred că piața e un fenomen natural. Vom examina pe scurt cele două cazuri.

Compresia artificială a prețurilor sau mercurialul - oamenii care cumpără sînt mari amatori de prețuri mici. Într-atît de amatori încît ignoră plățile informale care compensează prețul pieței. Statul este un fin psiholog și, în calitate de intermediar la cumpărare, profită de această slăbiciune umană ca să-și conserve puterea. Are cîteva motive să facă asta: conservă bugetul public, decredibilizează și distruge inițiativa oamenilor liberi care cred că pot trăi vînzînd bunuri și servicii de calitate la un preț de pe urma căruia cred că pot trăi corespunzător efortului depus și cultivă votul majoritar hrănindu-l iluzia că poți șmecheri piața cumpărînd ieftin ceea ce e scump.

Detenta artificială și despletită a prețurilor sau licitația - oamenii care vînd sînt mari amatori de prețuri mari. Într-atît de amatori încît sînt dispuși la plăți informale care inflamează prețul. Statul este un fin psiholog și, în calitate de intermediar la vînzare, profită de această slăbiciune umană ca să-și subvenționeze puterea.  Are cîteva motive să facă asta: amelioreză bugetele personale, diabolizează inițiativa oamenilor liberi care cred că pot trăi vînzînd bunuri și servicii de calitate la un preț de pe urma căruia cred că pot trăi corespunzător efortului depus, și-și plătesc sponsorii care observă cît de ușor e să vinzi scump ceea ce e ieftin.

Oamenii sînt ipocriți și prin urmare foarte dispuși să se plîngă și în același timp să profite de această conivență la falsificarea prețului pieței. Dar în ambele cazuri vinovată e Puterea care distorsionează prețul pieței și falsifică relațiile economice dintre oameni liberi.

Restul considerațiunilor asupra șpăgii sînt apă de ploaie cînd nu sînt un abuz violent asupra persoanei. A număra cînd îți tună banii din casa unei firme sau cei din buzunarul personal sînt un abuz violent. Acuzația potrivit căreia eu nu pot fi amabil și să las un buchet de flori drept muțumire, sau nu pot fi comod și să las 15 bani în casa de marcat este un proces de intenție jegos și inadmisibil. Evaziunea fiscală este altceva, ține de suportabilul costurilor serviciilor publice. Poate ne vom ocupa și de asta vreodată. Nu există corupție mare sau mică așa cum nu există o cultură a șpăgii. Există doar socialisme jegoase colportate de jeguri umane pe care le plătim din buzunar.

.j