28 sept. 2013

Cum am citit eu cartea lu domnu Bobe cu cum am petrecut vacanța de vară

Eu sînt inginer și nu prea citesc cărți deoarece pierd mult timp toată ziua bună ziua pe net cu tot felul de prostii caremi trebui la servici. Decît că am în bucmarc niște saituri de fițe pe care mai mă uit că scrie acolo ce cărți trebuie să citească oamenii. Și atuncea cînd îmi convine mie bine mă duc la bibliotecă unde am o legitimație și o colegă de liceu. Biblioteca e în centru și acolo se strîng toți intelectualii și poți săți faci nevoile gratis că măcar atîta merită și oamenii ăia. Dupaia mă duc drept la litera respectivă unde am în gînd decît că ce mama dracului o fi în capul autorului. Așa am făcut și în liceu cu Ion Creangă și am avut dreptate. Decît că Povestea Puli nu s-a dat la bac da nu mia părut rău că profa de romănă nu mă avea la pipotă și puteam să citesc și Frați Șderi că din 6 nu mă scotea. Da pe mine mă durean în bască că luasem mai de mult un 10 la mate și trebuia să mă fac inginer și să ajung om realizat că așa era la comuniști nu ca acuma cînd se face toți tîmpiți fiecare ce vrea și care are mai mult timp liber ajunge miniștri. Și iau cartea în mînă și citesc la plezneală de la început pînă mă prind care e treaba și dacă îmi place iau cartea cu mine acasă și dacă nu nu. Domnu Bobe e un scritor mare fincă așa scrie pe saiturile alea de fițe din gașca lui. Eu în sinea mea cred ce vreau eu dar pe furiș că nu e bine să te pui cu ăștia că sînt răi de gură. Eu citesc cărțile astea prin stații și prin autobuze și mai cînd umblu de colo colo cu mișloace deastea fincă nam mașină mică ca baștani. Eu cînd găsesc o carte caremi place așa tare ca cartea lu domnu Bobe o las din mînă decît ca sămi iau bilet și să beau bere la varice. Mie mia plăcut cartea că copii din ea e ca ingineri deoarece pricep multe lucruri decît că nu înțeleg nimic. Am atîtea lucruri frumoase să spun despre carte că am rămas mut. Cartea e o frescă a societății contemporane deoarece toți oameni și doctori și ingineri și contabile și femei care stau acasă că lea dat afară din servici sau au copii mici și oameni de ștință sau alți dăștia pe care ia angajat la elită că săracii nui ia nimeni altcineva poate să o citească și tot se alege cu cîte ceva. În carte nu sînt figuri de stil sau alte greșeli de ortografie ceea ce mia părut rău deoarece atuncea scriam mai multe despre carte că dădeam exemple. De exemplu cum copilu care povestește povestește despre el cum povestește și i se amestecă lucrurile în cap. Mai am auzit eu de pe net de diferite opere dintrastea artistice cu ceva în care era tot ceva da asta a lu domnu Bobe mi sa părut cea mai tare. Că așa am pățit eu o dată cu un sait pe care puteai să vezi televizorul de la orice calculator. Și ce mia venit mie că iam dat chiar calculatorul meu și atuncea mia apărut pe telvizor un televizor în care era un televizor în care era un televizor și tot așa și cînd mam prins că se adunau toate televizoarele în mijloc și putea să exploadeze mam luat cu mîinile de cap și mam speriat și lam oprit de la buton să mor io. Și dupaia mai mam liniștit și am chiemat un prieten săi povestesc că ce am pățit și să bem bere. După capul meu atuncea ai pățit ceva artistic cînd îți vine să chiemi un prieten și săi povestești ceai pățit și să bei bere cu el. Deaia am scris eu despre carte că poate mai pune și prietenii mîna pe o carte de exemplu chiar pe cartea lu domnu Bobe ca cînd ne întîlnim și bem bere să povestim și chestii deastea artistice ca intelectualiii că avem o vîrstă și poate ne mai aude cineva și e rușine. Mai avem și copi și nu le lăsăm cine știe ce averi decît ceva educație și ce mai trebui pe acolo și să se spele pe dinți ca să nu se spetească dupaia cu banii pe la doctori că nu sa spălat cu ce nu trebuie și săi amendeze asociația aia a lor. Nu e mare lucru decît că trebuie să fie tot timpul atenți la televizor că ăștia le mai schimbă că nui ca la tigaia draicucăr. Educația e cînd faci cumva săi bagi în cap copilului și cărți artistice nu numa prostii. Am făcut și o jmecherie și am pus un linc ca să fie murăn gură și să nu căutați ca tîmpiți pe net cu gugăl doar dați cu mausu unde scrie apăsați aici. Mie mia plăcut foarte mult cartea lu domnu Bobe deoarece e foarte artistică. Ca să pricepeți mai bine ce am vrut să spun am făcut și un desen tehnic.
Legendă.
1-cer. 2-soare. 3-pămînt. 4-pom. 5-autobuz. 6-roată.
7-ușă. 8-volan. 9-șofer. 10-eu tuns chiel. 11-carte. 12-chenar.

.j

O poveste educativă cu cîțiva cetățeni români și școala copiilor lor

O prietenă își întîlnește o cunoștință cu copil în clasa întîi. Dialogul decurge cam așa:

- La ce l-ai dat?
- La germană?
- La școala 5 sau la Honterus?
- Nu la Brașov, la școala din Hărman.
- Bine, dar Hărmanul nu are clasă de germană!
- Acuma are!

Nouă familii și-au înscris copiii în clasa întîi la școala din Hărman și au cerut clasă în limba germană. Li s-a răspuns că școala nu are clasă în limba germană. Au cerut să se înființeze. Li s-a spus că nu au învățător. Au cerut să se angajeze. Direcțiunea i-a trimis la primărie. Au insistat în numele dreptului lor de cetățeni plătitori de taxe. Pînă la urmă au primit o sală de clasă iar școala a scos la concurs un post de învățător cu predare în limba germană. La concurs au fost patru candidați. Din comisie au făcut parte și părinți. Pare simplu și frumos, ca orice poveste spusă între prieteni la o ciorbă de burtă. Nu am mai multe detalii dar încerc să obțin.

E o mai veche durere a mea lipsa de implicare a părinților în administrarea școlii. Știu că e greu în România. E greu să fii activ la o ședință la care participi obosit, după o lungă zi de muncă și după un îndelungat război cu birocrația de stat, alături de alți părinți obosiți de muncă și uzați de războiul cu birocrația de stat și de profesori obosiți și uzați de funcționarea înăuntrul birocrației de stat. De obicei cedezi, te amenajezi sau alegi soluții mai costisitoare.

Dar cele nouă familii din Hărman au răzbit. Au avut o solicitare clară, în cadrul legal existent, au reușit să coaguleze o masă critică și au mers hotărît pînă la capăt. Nu cred că merită subestimată nici doza de maleabilitate a administrației locale.

.j

2 sept. 2013

Despre Roșia Montană, gaze de șist și Revoluțiuni

Actualizare: un excelent punct de vedere tehnic se poate găsi aici, merită citit înainte.

Ca să nu mă mai tot ostenesc cu clarificări, uite aici o declarație de principii:

0.Dacă o resursă poate fi exploatată, adică tehnnologic și economic acest lucru e fezabil, atunci resursa trebuie exploatată. Notă: pentru evitarea confuziilor sintagma proiectul Roșia Montană ar trebui folosită în sensul ideii de exploatare a aurului și a altor metale utile de acolo, și în opoziție cu sensul curent, care desemnează niște aranjamente dubioase și de fapt ilegale făcute de guvern cu RMCG.

1.Responsabilitatea exploatării unei resurse aparține deținătorului ei. În cazul în discuție, conform legislației în vigoare, deținătorul resursei este statul și prin urmare responsabilitatea administrării unui proiect de exploatare revine guvernului. Dacă asupra acestei situații legale nu există un acord, atunci chestiunea merită o discuție prealabilă.

2.Administrarea proiectului se face cu respectarea competențelor legale ale guvernului. Reconfigurarea ad-hoc a cadrului legal e posibilă dar nu și de dorit. Dacă se face, e obligatorie respectarea procedurilor legale. Practic vorbind, guvernul n-are decît să-și asume proiectul, dar nu e frumos s-o facă pe burtă și nici să privilegieze un investitor în raport cu cadrul legal existent și cu regulile acceptate ale pieții. A o face e o dovadă de iresponsabilitate, incompetență și slăbiciune și nu duce decît la ineficiență și la creșterea perpetuă a concesiilor.

3.Cînd un proiect este gestionat de guvern, proiectul este inevitabil de interes public. Prin urmare, în cazul afacerilor cu statul investitorii nu se pot prevala de același grad de confidențialitate ca în cazul relațiilor de afaceri private pentru că un guvern are obligații de transparență și răspundere față de cetățeni.

4.Un proiect de interes public trebuie să conțină obligatoriu precizări cu privire la destinația beneficiilor financiare rezultate din proiect. Ca să fiu mai limpede: un guvern nu poate vinde aurul după care să ia banii și să și-i bage în cur. Ăsta nu-i proiect. Un proiect trebuie să prevadă clar cum vor fi cheltuiți acești bani.

5.O altă parte din beneficii - care trebuie specificată clar - privește destinul zonei la sfîrșitul proiectului. În sens economic, terminarea unui proiect n-ar trebui să lase oamenii din zonă la fel de săraci și de lipsiți de perspectivă precum i-a găsit. În sens tehnologic, la ora actuală controlul riscurilor și al efectelor laterale e posibil în orice măsură dorim, cu condiția asumării responsabilității și a costurilor aferente. Proiectul trebuie să specifice clar și detaliat toate aspectele astea.

6.Există, vai, o chestie plicticoasă și agasantă numită patrimoniu, fie el natural sau cultural. Protejarea și întreținerea patrimoniului costă bani, bani care includ profitul din activitățile economice care s-ar putea desfășura consumîndu-l. Așadar gestiunea lui se face cu anumite precauții. Dar dacă includem ceva în patrimoniu doar ca să facem în ciudă capitalistului sau dacă scoatem ceva din patrimoniu doar ca să-i facem plăcere, atunci sîntem umorali, neserioși și lipsiți de discernămînt. Ca urmare patrimoniul devine o prețiozitate ridicolă și lipsită de sens, în care Voronețul face cam tot atîta cît tăpșanul pe care facem mici în fiecare duminică și unde ne uităm peturile de bere, tăpșan pe care l-am vinde oricînd oricărui investitor ca să facă acolo magazin, bordel, oțelărie sau hazna, dacă ne ies bani destui.

7.Cetățenii și organizațiile au dreptul la opinie, preferabil constînd din obiecții punctuale, informate și argumentate, precum și la manifestarea ei în formele cele mai fanteziste, cu respectarea normelor formale și informale de comportament. Cîntăm, dansăm, strigăm lozinci, agităm materialele, dar nu rupem flori, nu spargem geamurile sau capetele altor oameni și nu forțăm uși de guverne, oricît de antipatice ne-ar fi ele.

8.Pentru oamenii mari utilizarea cuvîntului revoluție ar trebui să fie o chestiune delicată, similară cu a vorbi porcos. Situația noastră constituțională, legală și instituțională n-o fi cea mai fericită, dar e tot ce am putut obține mai bun în 23 de ani. Nu e foarte coerentă, e fragilă și volatilă, dar tocmai din aceste motive nu de revoluții duce lipsă, ci de atenție, de consecvență și de tenacitate.

9.În dezbateri, a spune mi-o bag în mă-ta poate fi o dovadă de acuratețe și de expresivitate, dar nu și de educație sau de politețe. Într-o țară care duce lipsă de toate patru, aș fi înclinat să încep cu ultimele două. Dar, de bună seamă, e în primul rînd o chestie de gust, de temperament și de educație.

Morala: Da, exploatăm aurul de la Roșia Montană, chiar și cu cianuri. Nu, nu în condițiile prevăzute de actualul proiect guvernamental. Și rămîne nu pînă în ziua în care o să văd un guvern capabil să o facă așa cum trebuie.

.j