25 ian. 2013

Dacă nu sunt de Dreapta?

Într-o noapte am avut un vis îngrozitor: se făcea că nu sunt de dreapta. M-am trezit lac de sudoare şi, consecvent cu noua poziţie de stânga (că eu cred în vise), m-am apucat imediat să elaborez un plan de salvat omenirea de la nu ştiam încă ce şi nici n-aveam cum să aflăm, mai ales dacă planul reuşeşte. Rezultatul planului ar fi o societate nouă, care faţă de secondhandul de rahat în care trăim ar avea numai avantaje.

Hai că glumeam, doar că mi s-a părut o introducere bună. Mă gândeam mai curând la momentul şi la stilistica asumării unei poziţii politice. Citeşti prin blogărime o mulţime tot mai consistentă de articole, scrise de pe poziţii de dreapta tot mai consistente. Constaţi cu plăcere că cei mai mulţi autori ştiu tot mai bine ce vorbesc. Dar când ajungi la comentarii te iei cu mâinile de cap. Cu tonul polemicii române mai că m-am obişnuit, mai ales că pe siturile mai spălăţele de elită e relativ suportabil. Dar cu pedanteria ideologică nu. Nu mai poţi să comiţi vreo neatenţie, oricât de benignă, că primeşti un stat minimal peste bot de nu te vezi. Îţi vine să crezi că ăştia se supraveghează şi la toaletă, de grijă să nu se pişe ca social-democraţii. Nu că aş primi cu plăcere vestea că mă piş ca un social-democrat, dar cu siguranţă că n-aş merge până acolo încât să-mi revizuiesc tabieturile din motive politice.

În momente dintr-astea de cumpănă îmi vine in minte mama mare. Îi spuneam cu toţii mae. Mae s-a dus toată viaţa la biserică, deşi nu din cauză că întemeierea raţională a moralei i s-ar fi părut îndoielnică şi prin urmare ar fi făcut o opţiune fermă pentru transcendental. Mae s-a sculat dis de dimineaţă şi a trebăluit până seara târziu ba la război, ba la păsări, ba la bucătărie. Dar nu din cauză că făcuse vreo obsesie din spiritul antreprenorial. Mae a crezut că toate lucrurile pe lumea asta au rânduiala lor şi că treaba oamenilor nu e să o tulbure, ci să o împlinească. Am totuşi bănuiala că dacă i-ai fi vorbit de stat minimal s-ar fi minunat foarte, ca de orice altă trăznaie pe care Dumnezeu o îngăduie, aşteptând răbdător să ne treacă.

Honi soit qui mal y pense, nu de un model cetăţenesc e vorba aici.  Nici măcar nu ştiu dacă mae a votat vreodată. Ci de o substanţă personală care pare a lipsi cu desăvârşire vajnicilor agitatori de doctrine care încap în podul palmei. O substanţă pe care mae o avea dar pe care aceştia din urmă o înlocuiesc cu principii. De fapt cu ceva ce ar putea fi principii în cazul în care ar avea ocazia şi puterea să le trăiască. Acel ceva care ne-ar putea spune că drumul spre etalonul aur trece pe la o şedinţă a consiliului local unde se dezbate bugetul, capitolul şcoală vs. teren de fotbal. Sau care ne-ar putea îndemna să ştim exact cu cât am contribuit noi la banii ăia.

La lucrurile astea mă gândesc de ceva vreme, dar mai abitir de când Vlad Mixich a publicat o excelentă analiză în problema sănătăţii. Găsim aici câteva poziţii dacă nu surprinzătoare, măcar interesante şi foarte bine descrise.

Vasile Cepoi, a cărui formulă de reformă îl pricopseşte cu eticheta de tehnocrat. Citite astăzi, ideile domniei sale au un remarcabil bun simţ. Nu că ar fi ocolit sau transgresat vreo opţiune politică, dar omul a făcut nişte socoteli şi a băgat de seamă că o sumedenie de probleme îşi găsesc soluţii înainte să ajungem acolo.

Ministrul sănătăţii, care vrea să desfiinţeze CNAS. Lăsând la o parte modul în care vede domnia sa reforma (e mai greu, ce-i drept), nu pot să nu recunosc că e o măsură greu de exclus. CNAS, dintr-o idee bună, a devenit doar o birocraţie suplimentară, iresponsabilă prin lege şi prin urmare condamnată la o gestiune cel puţin la fel de proastă ca cea guvernamentală. La ora asta CNAS încurcă pe toată lumea şi e nereformabilă. O idee ratată.

Raed Arafat, care se încăpăţânează să fie consecvent cu sine, în ciuda "analiştilor" cu doctrină la purtător. O să-şi vadă de urgenţele lui cu ajutorul statului sau al privatului sau cu orice îi stă la îndemână. Dacă într-o zi va fi dat afară îmi place să cred că o să-şi facă o firmă de salvare şi o să adune oamenii de pe stradă, cum a făcut şi la începuturile sale legendare. Situaţia asta s-ar putea să nu fie aşa de ipotetică pe cât pare, pentru că Arafat face o echilibristică riscantă şi nu ştii când va călca în plin politic, dacă nu cumva a făcut-o, acolo unde e uşor să ajuţi pe cine nu trebuie sau să nu ajuţi pe cine trebuie. Şi unde nici măcar să ajuţi pe cine trebuie nu e neapărat o virtute.

Distribuitorii de medicamente, de fapt toţi furnizorii privaţi ai sistemului de sănătate de stat. Pare o ciudăţenie, dacă nu un răspăr etic, faptul că iau partea guvernului şi nu a sistemului privat. Da de unde, cei care caută morala aici, o caută unde nu trebuie. Orice afacerist îşi doreşte un partener slab şi statul român e un excelent partener slab şi e plătit bine ca să fie aşa. Nu furnizorii sunt curvele, ci statul român, care e plătit să stea. Numai curvele sunt plătite să stea, chiar dacă din când în când mimează violul, de dragul amatorilor sofisticaţi.

Toţi oamenii ăştia şi-au făcut nişte socoteli şi au făcut nişte opţiuni în consecinţă. După judecata mea opţiunile lor, aşa cum au fost zugrăvite mai sus, nu sunt politice deşi sunt lesne politizabile. Pentru că nu sunt neapărat rezultatul unei consecvenţe ideologice e caraghios să li se răspundă doar cu consecvenţă ideologică. Li se poate răspunde doar pornind de la cifre mai bune şi de la socoteli mai riguroase.  Nu că e greu?

N-o mai lungesc, pentru că întrebarea din titlu nu-mi dă pace şi am impresia că nici eu nu caut răspunsul unde trebuie. Aşa că o iau de la capăt, de data asta, ce-i drept, cu jumătate de gură: dacă, Doamne iartă-mă, nu sunt de dreapta?

24 ian. 2013

Povestea ultimei transhumanţe

Povestea ultimei transhumanţe, de care am aflat de pe HotNews.ro, e spusă de un fotograf, Dragoş Lumpan. Omul ştie ce vorbeşte, am stat şi eu câţiva ani printre ciobani şi aş descrie experienţa identic până la ultima nuanţă.

Are dreptate când spune că ciobanii sunt oameni tari. Nu i-a omorât ursu, n-or să-i omoare nişte amărâţi cu mânecuţe. Doar că le pot face viaţa mai grea decât e ea de la Dumnezeu şi pot până la urmă să-i împiedice s-o ducă aşa cum au învăţat şi le place. Şi asta doar aşa, că le pute ălora a zer, a balegă şi a oaie udă. Oameni sunt doar ăştilalţi, cu GPS, care miros a Chanel No.5. Ce căcat...

Dacă vezi lucrurile aşa, Dragoş Lumpan îţi oferă o binefăcătoare doză de firesc şi sensibilitate. Dacă nu, nu, că n-a prins nimeni drag de ciobănie de la nişte poze. Da' mai bine îl las pe autor să vorbească, şi-aşa eu sunt destul de cătrănit.

Mai întâi un interviu în Caţavencu. Urmează film.



Brainfuck şi Ook

Brainfuck şi Ook sunt două limbaje de programare. Să mor io, puteţi să căutati şi pe wikipedia.

Aşa arată "Hello, World!" scris în Brainfuck:

++++++[>++++++++++++<-]>.
>++++++++++[>++++++++++<-]>+.
+++++++.
.
+++.
>++++[>+++++++++++<-]>.
<+++[>----<-]>.
<<<<<+++[>+++++<-]>.
>>.
+++.
------.
--------.
>>+.

şi ăsta e în Ook:

Ook. Ook. Ook. Ook. Ook. Ook. Ook. Ook. Ook. Ook. Ook. Ook. Ook! Ook? Ook. Ook?
Ook. Ook. Ook. Ook. Ook. Ook. Ook. Ook. Ook. Ook. Ook. Ook. Ook. Ook. Ook. Ook.
Ook. Ook. Ook. Ook. Ook. Ook. Ook. Ook. Ook? Ook. Ook! Ook! Ook? Ook! Ook. Ook?
Ook! Ook. Ook. Ook? Ook. Ook. Ook. Ook. Ook. Ook. Ook. Ook. Ook. Ook. Ook. Ook.
Ook. Ook. Ook. Ook. Ook. Ook. Ook. Ook. Ook! Ook? Ook. Ook? Ook. Ook. Ook. Ook.
Ook. Ook. Ook. Ook. Ook. Ook. Ook. Ook. Ook. Ook. Ook. Ook. Ook. Ook. Ook. Ook.
Ook? Ook. Ook! Ook! Ook? Ook! Ook. Ook? Ook. Ook. Ook! Ook. Ook. Ook. Ook. Ook.
Ook. Ook. Ook. Ook. Ook. Ook. Ook. Ook. Ook. Ook. Ook! Ook. Ook! Ook. Ook. Ook.
Ook. Ook. Ook. Ook. Ook! Ook. Ook. Ook? Ook. Ook. Ook. Ook. Ook. Ook. Ook. Ook.
Ook! Ook? Ook. Ook? Ook. Ook. Ook. Ook. Ook. Ook. Ook. Ook. Ook. Ook. Ook. Ook.
Ook. Ook. Ook. Ook. Ook. Ook. Ook. Ook. Ook. Ook. Ook? Ook. Ook! Ook! Ook? Ook!
Ook. Ook? Ook! Ook. Ook? Ook. Ook. Ook. Ook. Ook. Ook. Ook. Ook! Ook? Ook. Ook?
Ook! Ook! Ook! Ook! Ook! Ook! Ook! Ook! Ook? Ook. Ook! Ook! Ook? Ook! Ook. Ook?
Ook! Ook. Ook? Ook. Ook? Ook. Ook? Ook. Ook? Ook. Ook? Ook. Ook. Ook. Ook. Ook.
Ook. Ook. Ook! Ook? Ook. Ook? Ook. Ook. Ook. Ook. Ook. Ook. Ook. Ook. Ook. Ook.
Ook? Ook. Ook! Ook! Ook? Ook! Ook. Ook? Ook! Ook. Ook. Ook? Ook. Ook? Ook! Ook.
Ook. Ook. Ook. Ook. Ook. Ook. Ook! Ook. Ook! Ook! Ook! Ook! Ook! Ook! Ook! Ook!
Ook! Ook! Ook! Ook! Ook! Ook. Ook! Ook! Ook! Ook! Ook! Ook! Ook! Ook! Ook! Ook!
Ook! Ook! Ook! Ook! Ook! Ook! Ook! Ook. Ook. Ook? Ook. Ook? Ook. Ook. Ook! Ook.

20 ian. 2013

Cultura - o problemă rezolvată

"Scopul ICR este sa aduca personalitati culturale profilate si prestigioase in pozitia de directori de filiale si de directori ai institutelor culturale romane din strainatate.  Cooperam cu autoritatile locale in desemnarea directorilor de filiale. Vor fi organizate concursuri, potrivit prevederilor"

Potrivit Hotnews declaraţia de mai sus aparţine domnului profesor Andrei Marga, preşedintele Institutului Cultural Român. E de bine, îţi spui. Ce poate fi mai frumos decât o cultură ale cărei destine sunt conduse de personalităţi prestigioase. Şi ce instituţie ar fi mai potrivită acestui scop, dacă nu ICR. Cum să nu-ţi salte inima-n piept de bucurie când afli de intenţia de a "debirocratiza şi defeudaliza ICR, încât orice cetăţean român să se poată adresa cu încredere instituţiei spre a-şi realiza proiecte culturale competitive", intenţie enunţată în noua Strategie publicată acu o vreme pe situl intituţiei.

Pe de altă parte nu poţi să nu remarci că referinţele la abilităţile de management cultural, cu care ai putea asocia ocupaţia de director, sunt destul de rare şi destul de evazive în toate luările de poziţie ale noii conduceri. De fapt lipsesc cu desăvârşire, şi asta dintr-un motiv simplu: documentul de referinţă, Strategia, pare a sugera că noua direcţie a institutului va fi producţia de valori şi nu gestiunea valorilor existente pe piaţă. Textual: "'iniţierea, organizarea şi dezvoltarea capacităţii asociative….', cum se spune în documentele institutului, nu sunt suficiente. În fapt, ICR ar trebui să aibă ca scop major producerea de noi valori de cultură şi civilizaţie, reprezentarea şi promovarea culturii şi civilizaţiei poporului român în ţară şi în lume, luată în întregime. Deci, accentul se mută pe producerea de valori.". Prin urmare nu se vorbeşte de management cultural pentru că în noua orientare pur şi simplu nu mai e nevoie de acest articol.

Perspectiva pare a fi scăpat cu desăvârşire tuturor comentatorilor, împreună cu toate avantajele ei. De pildă, vrei şi tu ca orice bun român să produci o valoare perenă şi n-ai unde? Ei bine, de-acuma ai: la ICR. Dar poate mai important e că am scăpat de iritanta problemă a managementului. În definitiv ce mai era şi managementul ăsta, altceva decât o pacoste costisitoare? Aici bate, cred, Strategia când spune că "trebuie pus capăt risipei resurselor pe improvizaţii şi aranjamente subiective". Păi numai telefoanele cât costau.

Să examinăm totuşi alchimia prin care cetăţeanul de rând ajunge personalitate culturală profilată şi prestigioasă, angajată la ICR cu leafă de director, ca să producă valori. Strategia pomeneşte vag de faptul că "În lumea culturii, legitimitatea o oferă opera. Cum s-a spus foarte exact pe meleagurile noastre, tinereţea implică trufie, dar competenţa şi meritul sunt altceva." Nu ne dumireşte cum un cetăţean român cu proiect cultural îşi va demonstra competenţa şi meritul, sau legitimitatea proiectului. Şi nici dacă asta se întâmplă, mai curând nedemocratic, înainte sau, mai curând neproductiv, după. Dar domnul Marga nu e omul care să lase chestiunea nerezolvată şi ne lămureşte chiar în citatul cu care am început: "Cooperam cu autoritatile locale in desemnarea directorilor de filiale. Vor fi organizate concursuri, potrivit prevederilor".

Şi uite aşa ne-am bătut capul ca tâmpiţii despre cine şi cum stabileşte legătura dintre operă, competenţă, merit, legitimitate şi eventuala aptitudine de a produce valori. Când de fapt soluţia era la îndemână: concursuri în cooperare cu autorităţile locale. Potrivit prevederilor.

14 ian. 2013

În câte feluri n-are dreptate dl.Nicolăescu? În prea multe...

Pentru că dl.Andrei Pleşu ne-a dat recent nişte sfaturi de conduită care ne-au plăcut, pentru că ţinem la tonul dezbaterilor din ţară şi, în ultimă instanţă, din repect de sine, articolul acesta nu începe cu "$%#&% nicolaescule #$%&" ci cu "Domnul ministru Nicolăescu nu are dreptate". Sperăm ca domnul ministru să aprecieze corespunzător.

1.Domnia sa acuză o campanie mediatică împotriva măsurii pe care o propune. Şi cam ce ar dori să facem în loc de campanie mediatică? Să venim la Bucureşti? Să înţeleg că ne ia în serios doar dacă ne încăierăm cu jandarmii?

2."Asigurarea este obligatorie, deci e un fel de impozit". Dacă era impozit îi zicea impozit. Asigurările, fie ele obligatorii, tot asigurări se numesc. Nu se numesc "un fel de asigurări", cu atât mai puţin "un fel de impozit". E ca la maşini. Impozitul pe maşină e impozit iar asigurarea obligatorie e asigurare.

3.Apropo, nici cu banii publici nu poţi face ce-ţi tună ţie prin cap, în caz că dl.ministru ratează nuanţa.

4."sectorul public traieste din banul public; sectorul privat traieste din banul privat". Doar că banul public nu creşte în pom şi nici nu-l aduce Nicolăescu de acasă. El e prelevat obligatoriu din banul privat. Dar asta se întâmplă pentru că aşa am consimţit eu, cetăţeanul român, subiect de drept şi plătitor de taxe şi asigurări obligatorii şi care a subscris liber la constituţie. Îl dau că vreau eu, nu mi-l ia dl.Nicolăescu pentru că i se cuvine. Cam cum ar fi să zic că de mâine banul meu privat va rămâne în buzunarul meu privat şi că domnul ministru n-are decât să facă rost de bani publici de unde-o şti?

5."Cetatenii acestei tari, in proportie de 90%, sunt saraci si traiesc din asigurari sociale de sanatate." Pe care nu le plătesc ei, săracii, că de-aia se numesc săraci, ci ăilalţi 10%. E o observaţie utilă pentru dl.Nicolăescu, pentru cei 90% şi pentru argumentaţia care urmează.

6."Asigurarile sociale de sanatate sunt obligatorii, pentru ca reprezinta sisteme de solidaritate.". Solidaritatea ca obligaţie - se pare că oximoronul i-a scăpat domnului ministru, deşi competenţele domniei sale în ale limbii române sunt în plin avânt zilele astea. Rămâne de lămurit de ce doar ăia 10% trebuie să fie solidari cu ceilalţi 90%? Şi dacă tot sunt solidari, de ce trebuie să încaseze o găleată cu zoaie în freză de la ministrul sănătăţii, care tot din bani munciţi de ei trăieşte?

7."Cand isi gandeste business plan-ul...". Până şi dl.ministru a remarcat că antreprenorul e obligat să-şi gândească planul de afaceri. Spre deosebire de guvern, când rămâne fără bani antreprenorul nu poate ieşi la haiducit la drumul mare. Şi ca să fie pe deplin liniştit dl.Nicolăescu, îl putem asigura că ultimul lucru la care s-ar gândi un antreprenor când îşi face planul de afaceri sunt sfaturile ministrului sănătăţii.

8."...din ceea ce fura de la stat sau din ceea ce incearca sa obtina prin trafic de influenta - sau poate printr-o competitie foarte serioasa si foarte deschisa, ceea ce ma indoiesc". E posibil ca dl.ministru să fi vrut să fie profund şi pur şi simplu nu i-a ieşit, motiv pentru care nici nu l-am citat în întregime. Ceea ce am înţeles noi este urât, urât, urât. Până când se va lămuri chestiunea îi recomandăm să nu mai vină prostdispus la servici, eventual să fie mai atent ce manâncă seara şi cum îşi formulează îndoielile dimineaţa.

9."toti banii publici - vorbim de fondul unic national de asigurari sociale de sanatate - sa mearga catre spitalele publice" - asta e problema. Pentru că, spre deosebire de dl.ministru, privaţii nu vor toţi banii. Nu vor nici proporţional cu contribuţia lor şi nici măcar proporţional cu valoarea serviciilor. Vor exact suta aia care le-ar fi decontată şi dacă ar merge la stat. Dar vor s-o cheltuie unde cred ei de cuviinţă. E dreptul lor de cetăţeni şi de asiguraţi. Precis scrie ceva în contractul de asigurare şi în constituţie pe tema asta. E genul de detaliu pe care nu e bine să-l omiţi nici măcar când te grăbeşti la toaletă, cu atât mai puţin când vrei să faci o lege.

10."Cu coplata cred ca este o problema care trebuie discutata. In acest moment, din punctul meu de vedere, Romania nu este pregatita pentru o trecere la alt sistem care sa cuprinda coplata." Dacă e să-l credităm pe dl.ministru cu o doză rezonabilă de bun simţ, suntem obligaţi să presupunem că se include şi pe sine în fenomen. Prin urmare în primul rând domnia sa nu e pregătit pentru coplată. Dacă nu e pregătit, poate că ar trebui să stea acasă.