6 nov. 2014

Naționalizarea politicii și monopolul mediatic sau de ce și politica și televiziunile sînt proaste

Problema televiziunii e că dincolo de sticlă cineva face politică în locul tău. Nu doar dincolo de sticlă, ci departe, la București. Dacă nu-ți place poți schimba canalul, dar nu mai mult.

De fapt are mai puțină importanță dacă îți place sau nu, dacă o face bine sau rău sau dacă e sincer sau ipocrit,  ci faptul că problemele tale sînt discutate în altă parte, acolo, departe, la centru, unde ajung imediat în atenția statului. Dacă te mușcă un cîine sau dacă ți se prăvale malul peste casă sau dacă n-ai apă caldă, toate astea vor fi discutate la televior și mai devreme sau mai tîrziu vor ajunge în atenția guvernului. Sau invers, vor fi discutate la guvern după care vor ajunge la televizor la știri. Iar guvernul va lua măsuri ca toate astea să nu se mai întîmple. E adevărat, mai e și mica dar atît de omeneasca înclinație spre scandalos și bîrfă, dar primează grija pentru nevoile tale, cetățene. Televiziunile și guvernul lucrează cot la cot să te scape de ele.

Situația asta e îndrăgită și cultivată atent în egală măsură de guvern și de televiziuni. Fie că critică guvernul, fie că-l susțin, televiziunile se complac de fapt în același exercițiu de putere și de popularitate la care se dedau politicienii. Din asta trăiesc, cu asta se hrănesc, înmulțirea problemelor de care se ocupă e o mană cerească. De-aia toate gesturile tale mici sînt atent supravegheate de stat și de televiziuni. Pînă la urmă tuturor problemelor tale li se vor găsi soluții și, mai important, aceste soluții vor fi aplicate în mod uniform pe plan național, prin grija guvernului. E crucial ca soluțiile să fie uniforme la nivel național pentru că asta ferește țara de haos și pe cetățean de corvoada penibilă de a gîndi singur.
Consecința directă a acestei naționalizări a politicii, care merge mînă în mînă cu monopolul mediatic asupra tuturor problemelor din lume, este că inevitabil statul și televiziunile se vor ocupa fără discernămînt de o sumedenie de mici mizerii irelevante, vor pierde din vedere esențialul dimpreună cu orice instinct pentru el și uite așa vor ajunge încet dar iremediabil de-o mediocritate inimaginabilă, exact așa cum vedem astăzi la televizor.
Iar cînd micuța ta problemă e naționalizată de ea se vor ocupa în exclusivitate televiziunile și statul. Tu nu vei mai avea drept de decizie, dragă cetățene, decît eventual o dată la patru ani, cînd îți vei alege un reprezentant pe care îl cunoști foarte puțin și care te cunoaște la fel de puțin, cam tot atît cît te cunoști și cu comentatorii tv. Dacă ai noroc problema va intra în dezbaterea națională a guvernului și a televiziunilor. Vor avea păreri oameni care nu te cunosc și care n-au habar de la ce a pornit totul. Și mai ales, din clipa în care va fi stabilită soluția nu va mai interesa pe nimeni dacă chiar îți rezolvă problema sau nu.
Pentru că, fii atent, cetățene, statul la un moment dat va interzice tuturor cîinilor să muște oameni și malurilor să se prăvale peste case. Și atunci să nu dea Dumnezeu să mai pățești una ca asta, că nu va mai fi doar o neatenție de-a ta, ci vei fi vinovat în fața statului, precis vei fi făcut tu ceva rău, de pildă poate ai agresat cîinele, și te va lua poliția și vei da seamă, cetățene, de fapta ta. Poate chiar vei fi făcut de rîs la televizor!
Probabil știi că dacă lași pe cineva să-ți ia grijile de fapt îți ia libertatea.

Să fie limpede, nocivitatea naționalizării politicii, a expansiunii continue a monopolului politic și mediatic centralizat, nu înseamnă că nu există politică națională și că temele ei centrale cum sînt securitatea națională, ordinea publică sau justiția sînt abolite. Aceasta nu e o pledoarie anti-vot sau anti-sistem, ci una pentru un stat minimal dar puternic, pentru cultivarea responsabilității individuale și a micii comunități.

.j
Trimiteți un comentariu